ceva fără viață
și totuși cu atîta putere.
o metamorfoză prin care devenim
amintiri
povestite la un pahar.

în tot acest timp marele alb
ascuns împrejur. și vocea repetă
fără-ncetare
moartemoartemoartemoartemoarte
pînă înțelesul se descompune
în fărîme de viață;

suntem
o adunătură polimorfă
de sunete. țipăt de vultur
sau țîrîit de greieri
în urechile altora.
dincolo de marele alb

sunetul se pierde într-o lume
invizibilă.
și un elicopter ridică în aer
copilăria
pînă cînd suntem destul de sus

ca să ne facem praf
după cădere. în tot acest timp
marele zid alb
împrejurul nostru. în așteptare

pînă cînd viețile noastre vor acoperi
fiecare cărămidă
pînă la refuz
și o explozie va preface albul
în uitare.

o ninsoare continuă
ne ajută să ne topim ca fulgii
pe obrajii celor dragi.
unul cîte unul vom săpa
riduri în piele.
pe acolo va aluneca tristețea

și-ntr-o zi marele alb
va străluci asemenea soarelui
prizonier
în broboane de rouă.

abia atunci numele nostru
scris alb pe alb
va fi citit cu voce tare
în fața oamenilor. amintirile
se vor întrupa

și-n urechile noastre
țipătul vulturilor țîrîitul greierilor
capătă înțeles. un glas șoptit
repetă fără-ncetare
ce fantastic ninge pe înălțimi
hai la o bere!