mă așez pe tăcerea celor din jur
un scaun înalt
mă ridică dincolo de tavan
în podul de unde răzbate un cântec vechi
printre cufere pline de praf
pick-up-ul din lemn
își infige nemilos acul
în trecut
mașină a timpului
pentru vocea lui Janis Joplin

la parter
oameni goi de sine
duc la gură cești de cuvinte nerostite
aud inimi bătând în perete
zidite
cărămizi lipite perfect
conturează un paravan
între sentimente

privesc ceasul
e târziu
mă afund în ceașca de cafea
făcându-mi pat pe zațul rece
în care o țigancă bătrână
îmi va ghici cândva trecutul