Puțini sunt cei ce moartea își presimt,

Așa și Păunescu, poetul, mult iubit,

A presimțit plecarea, din astă lume rea,

Ce o simțea ca o povară, pe umeri îi stătea.

Cu ultima dorință, alături de poporul său,

Rugându-se fierbinte, cerând la Dumnezeu,

Să se deștepte o Românie întreagă!

În ultim ceas, ea, binele să aleagă,

Și fără pic de ură, și fără pic de ceartă,

Să știe să discearnă, să aibă bună soartă.

Și cei ce au distrus, și cei ce au furat,

Să-i mustre conștiința, să întoarcă ce au luat,

Ca să ajungă banul, în contul sărăcia,

Să îndrepte cei greșiți, pe veci, nemernicia.

Să învie azi credința și sufletul din om!

Să piară dușmania, din milenarul pom.

Să fie milă și multă dăruire!

Să fie pace și sinceră iubire!

Poate ca semn, poetul a ales,

Să plece dintre noi, să dea un înțeles,

Că fără conștiință nimic n-are valoare,

Și fără suflet, omul, e doar ceea ce pare.

Și câte titluri ar avea și diplome de preț,

Oricâte ar aduna, spunându-și că-i măreț,

Nimic nu ia cu el, toate-s trecătoare,

Doar sufletul din om, doar el are valoare.

Averile de preț, ce astăzi mulți au strâns,

Fără să gândească, lăsând mulțimea în plâns.

Le-au dobândit doar prin hoție,

Sub cea mai falsă mască, numind democrație.

Doar din sudoarea lor, nu au făcut avere.

Dar, dincolo, când trec, n-au nicio mângâiere.

Îmbogățiții țării, ajunși pe trepte mari,

Se poartă cu săracii, ca niște cruzi tâlhari.

Mai norocoși sunt acoliții lor, o treaptă oblojită,

În rest, mulțimea astăzi, trăiește obidită.

Cu durere-n suflet, plecat-ai Eminescu,

Așa și tu te duci, maestre Păunescu,

Căci asta e simțirea, ce-o are un poet.

El mai presus de alții, e poate un profet.

Ce simte și dorește o lume adevărată,

Și-n toată vorba spusă, nimic nu-i mai curată

Ca poezia scrisă și mai apoi cântată.

Dar, lumea, pierzând a ei simțire, o face azi uitată.

De aceea, marele poet, plecând în Univers,

În ultim ceas, lasă cu înțeles.

În tot ce-a scris și a cântat,

Chiar dacă uneori, fiind contestat,

El va rămâne, marele poet contemporan,

În versurile sale fiind un veteran.

Primește-l Eminescu, primește-l dar la tine!

Am spus și mă repet: Iisus ești pentru mine.

Căci conștiința clară și buna ta gândire,

Puțini în lumea asta, au astfel de trăire.



Lui Adrian Paunescu