robinetul curge în gura
de metal a chiuvetei,
mâncarea din lingură
într-o cavitate ca aceea-n care până și cablul
poartă încolăcit prin cameră lumina-
până peste cap.
nu mai am aerul
acela din foto, cu tot părul răspândit în mâl,
cu gura la suprafață.
e locul cel mai îndepărtat din mine, în hățișuri,
cu tine așteptându-mă pe un fotoliu,
aproape fără simțire.
dincolo torentul neștiut izbește părul, degetele trag de pământul subțiat.
să netezești cu ochii, pe urmă să-i lași într-un colț
fără să mai apeși cu blitzul.