Cînd am văzut întîia ninsoare m-am speriat.
O zi întreagă am plîns, credeam că explodaseră
țîțele pline cu lapte ale mamei!
De-atunci, cînd ninge, rămîn indiferent.
Iernile îmi par pufoase și inutile
ca niște mătuși din provincie.
Aș vrea, măcar o dată, să trăiesc și eu
fericirea orbului pe o pîrtie necunoscută;
slalomul său perfect, minuțios desenat
asemenea caligramelor pe bobul de orez.
Ori desprinderea patinatoarei de lac,
zborul ei total, în aplauzele publicului,
peste pojghița mereu, mereu prea subțire.
Cîtă voluptate a vieții și a morții deopotrivă,
în timp ce eu stau la fereastră și privesc uimit
cum un copil își face, din zăpadă, o luntre!