frunzele sărută trupurile toamnei,
puerilă ceață de-aruncat la miei,
creanga mea de vise izvorând idei,
plânsul meu de munte peste ochii tăi

râul cântă parcă o tăcere surdă,
cerul suflă moarte peste veșnicii,
râsete bolnave, ochii tăi târzii,
zăvorându-mi gândul sub melancolii

părul se răstoarnă, pleoapele mocnesc,
geamăt ca de negru învelit în alge,
stinsa mea dorință, moarte pe catarge,
luminiș de ploaie ce visând se sparge

vara-și cântă malul tăinuit în vid,
apele din plete îmi colindă hăul,
doruri de zăpadă, mă cunun cu răul,
golul meu sihastru își sărută zeul

tâmpla mea se șterge în parfumul aspru,
Dumnezeu îngheață coborât din mit,
sufletul – asediu veșnic prelungit,
frunze devorează trupul pustiit


1998