poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-07-10 | |
Ai deschis un caiet în care ai scris: am adormit în picioare
pe când te legănam nopțile, în spitalele fără număr. Bobul de năut eu ți l-am pus în pulpă, să tragă mâlul din oase. Și din pământ am dezgropat icoana, am curățit-o și am pus-o la căpătâiul tău, pe când tremurai de febră. Îți țineam foaia când scriai despre moarte și erai mai viu ca nicicând. Þi-ai adus aminte de mine! În acest ceas târziu, când străzile au măsele de fier ce asmut piciorul temător asupra ierburilor, am să-ți spun despre întunericul în care strigai după ajutor și nu mai recunoșteai conturul obișnuit al lucrurilor. Visul era un șir de picturi în ape, în care pulsau chipuri vii, și tu ai vorbit atunci despre floarea de aur a nopții. Sub pământ curgeau râuri de sânge și ai despletit undele lor, ascultând chemarea dragostei. Dar într-o zi ai înțeles că aceasta e un spărgător al ghețurilor din carne. Ai luat o barcă spre larg până ce țărmul a dispărut din privire. Și din valuri îngerul a căutat spre tine. Nepământesc trupul lui pământiu a tras la mal privirea ta și ți-a fost rău de lume și pentru ea mult te-ai rugat. În spatele școlii pândea duhul rău și tu pășeai fără să atingi pământul spre peticul de iarbă din mijlocul zăpezii. Un munte până la cer deodată în fața ta a apărut. Deja suit până în mijlocul lui te-ai trezit, în nodul crucii. Izvorul de peste dealuri și liliecii prinși în gândurile tale te-au făcut să lingi sarea sculptată în miezul stâncilor, ca să ajungi la copilul ce are nevoie de tine, să-i ștergi fruntea și să-i dai să mănânce acest poem, cu ochi mari.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate