M-am plimbat printre blocuri vechi bucureștene cu trei etaje
cu arcade-n Vatra Luminoasă magazine curți interioare
am cotit-o înspre zone de case
pe străzi frumoase ca Victor Manu
Ion Coravu și apoi către Piața Muncii pe Alexandru Săvulescu
am călcat pe trotuare acoperite cu relicvele prospăt căzute din cer –
flori uscate de tei
adunate grămezi
văluri galbene
de mătăsuri fine
recreate după-un vechi model

O ploaie bună de vară
curmată de-un soare arzător
oricând ar putea infuza ca-ntr-un decoct
pulberile de aur căzute mai multe zile și săptămâni
din bobițe verzi cu frunze subțiri
iar aroma ar aprinde în mers fețele copiilor
tinerilor sau pe cele ale vârstnicilor trecători

Aș fi vrut să stârnesc polenul nins din pomi
să-l iau în căuș
să mă frec la amiază cu el
pentru a trezi seara
la noua viață cu puterea lăsată de tei

*

Pe șoseaua Berceni de la un butic
mi-a surâs o morișcă în format de păun
cu două elice și pasăre-n mijloc precum o hortensie-nflorită –
am cumpărat-o imediat
și-acasă am făcut cu ea vânt
i-am rotit albastrul până-n tavan
am făcut să apară alți nori și alți nori dar să nu plouă mult timp
dincolo și dincoace de geam

*

Pe harta verde a Bucureștilor
n-apare parcul de lângă megaliticul Stadion
unde nu-i indicat niciunui cardiac
să calce-n viitor apropiat și-ndepărtat

E un parc mic înclinat cel numit Național
cu lac insulă și-un pod din fier forjat arcuit
sub care măcăne câteva rațe și pui sălbatici

Lianele groase cât trunchiurile cresc aici de sute de ani –
fascinat le-am strâns în palme le-am masat
m-am înclinat pe alee sub ele când ajungeam la mal

Bustul lui Eminescu e alb
m-am gândit că de-aici din fruntea sa înălțată dreaptă spre-azur
vine și numele parcului
nu de la vecinătatea cu-acel Colosseum de patimi născute moarte –
Stadion Național

Fiecare bucureștean are fața pe care o merită
iar fețele orașului nu coincid astăzi cu fațadele caselor
ori cu splendidele grădini
hortensiile nasc după ploi alte flori verzi ce devin roz
iar din roz se fac lila
și din lila albastre până se trec –
la fel și cu vârstele omului
mai întâi verde crud ca frunzele generos de zglobii
apoi izbucnește roz iubirea acaparatoare
de-l face să se adune-n inflorescențele largi de fapte juvenile
în lila se transformă rozul nu se mai potrivește unui matur
ca să-și încline nuanța spre-un mov bacovian
apoi către albastru după care urmează
un crem sau un maro deschis
înhumarea feței după câteva zeci de ani
de la degetele ambelor mâini

Voiam să rup hortensii prin garduri
voiam să le și las
în memoria unui pas mai arghezian
sau a unei aluri tinerești
întâlnită cândva
pe care aș vedea-o deloc surprins
cum e după trecerea succesivă
a câte douăzeci de ani

Această alură
câștigată treptat
este doar a mea