“Știu faptele tale; iată, am lăsat înaintea ta o “UȘÃ Deschisă”, pe care nimeni nu poate să o închidă, fiindcă, deși ai putere mică, tu ai păzit cuvântul Meu și nu ai tăgăduit numele Meu.
Iată, îți dau din sinagoga satanei, dintre cei care se zic pe sine că sunt iudei și nu sunt, ci mint; iată, îi voi face să vină și să se închine înaintea picioarelor tale și vor cunoaște că te-am iubit.” (Apoc. 3 - 8, 9).



Și tu Iudeu,
cu cel mai frumos nume din lume,
cea mai luminoasă stea
după bolta cerescă!...
Făptură angelică fără egal,
dintre cei 12, de Domnul binecuvântat,
nu asculți Chemarea Dumnezeiească?!!...

Visător și rătăcitor
ca un romantic incurabil,
umbli tot prin friguroasa noapte,
stăpânit de un exasperat ideal
al trăirilor tumultoase,
profunde, dramatice,
pe care tu încă le visezi
nespus de frumoase?!...

Mergi tot pe cărări pline de neprevăzut,
cu fruntea înfierbântată de gânduri,
cu trup vlăguit?
Rănindu-ți picioarele prin rugi
tot mai orbecăi în arșițe,
prîn colțuri de stânci?

Ești chemat,
nu deslușești Chemarea?
Cunoști Taina
cunoști al Cerului Mister,
sau - nimic n-ai înțeles?!...
nimic n-ai priceput?...
UȘA stă deschisă...
Nu vrei să ai răspuns
la marea întrebare?
nu vrei să afli misterele ei grele?!...
Reinviind speranțele, intrebările, frământarile...
Cu bunele și relele?!...

Chemarea Divină a voit
să-ți transforme lacrimile
intr-un izvor de bucurie
de căutare, descătușare, înălțare
spre Eterna Nemurire!...

Legat de veșnicie-i Duhul tău,
oare, nu-ți pasă de Cuvântul lui Dumnezeu ?!...
Tu crezi că-i doar beția unei clipe?...
Tu crezi că-i numai o lumină-n revărsare?!...
Nu!... e o făclie țâșnită
din fiorul iubirii
prin a Cerului Poartă.
Deschisă privirii
în fâlfâit de aripi
de doi Heruvimi, deodată.

E puțin a auzii.
a simții viața de Dincolo,...
neclintita, vocea Sa Divină
coborând prin Bolta senină?!
E puțin Adevărul Divin
din Suprema Frumusețe?!...
Oare, lucrurile pentru tine
par - extrem de complexe ?!...

Soarele îți urmărește
foarte atent rătăcirea!
Ești speriat, cuprins
de disperată tristețe,
te amuză orbirea...
Ai ajuns undeva ?...
și nu știi unde ?...
În sfera fără margini
cea din afară,
cea de la miazănoapte.
Umil, sărac, sfârtecat și singur,
părăsit de Negrăita Entitate...

Te incearcă dorința de a fi ispitit?!
Renaște-te din nou...
Lasă umbrele împovărate de egoism,
de neputință, de răutate
renunță azi la păcate!...
La compromisuri care dor
care ucid iubirea curată.
- Oare, ai rămas tot sclavul lor?!...