negrul a obosit la capătul mormintelor
călătorii se opresc să culeagă flori mute
apoi mâinile
și ochii
inima
și pașii
zâmbesc pietrelor satisfăcute
am uitat să respir din magia zeilor
am uitat să scriu despre sensul viselor
profeții nu au atins clepsidra
de-aș putea să nu mai caut speranța
aș simți fericirea deasupra valului
mai aproape de mine e viața
dar mult mai aproape e moartea
se zbate fără memorie
inocența unui zbor
venit din prea târziu
în prea departe de mine
el șoptește tristeți firești
cum devenim umbre