poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-06-22 | |
XXIX
ți-aș scrie ție-o mie de sonete cum mi te-nșerpi în gânduri, suplă, nudă ca dup-atâta rea și multă trudă să mi te dai deplin, fără regrete să exersăm poziții și-n caiete să consemnăm doar una mai zăludă de care lumii n-a fost dat s-audă și-n care noi ne-am contopit torente zburând vijelios către câmpie și domolindu-se apoi spumate ți-aș scrie toate astea într-o carte ca tu să mi te dai deplin doar mie și-aș uita de-apropiata moarte cât dragostea de tine mi-este vie. XXVI oh, cum aș vrea să uit drumul spre tine și mângâierile ce le-ai săpat cu fierul roș în trupu-mi afânat și dezmierdări ce ar aprinde-o lume de câte ori crezut-am c-am scăpat dar m-am întors și mai flămând de tine și printre-orgasme și adânci suspine nebun pe veci iubire ți-am jurat iar tu în schimb doar jale mi-ai tot dat și lacrimă și dor și-amărăciune chiar și acum când mă întorc la tine plăcerea cu durerea o împart și între frumusețe și-urâciune de tine pururi o să fiu legat. XXVII ca secera e trupul tău pe vară ca biciul rotindu-se prin maci pe pleoape ca rimelul bântuit de seară biserică în care tu nu taci și-ai mai putea din când în când să fii păcatul meu din urmă - o trădare când într-o inocentă nepăsare mă uit cosit cu iarba pururi gri oh, florile închise în ghivece ca răstigniții de închipuiri când tu, pe grapa orei care trece, mă netezești de amintiri cădelnițând cu toamnă peste toate ca secera îmi ești, ca cea mai dulce moarte. XXIV ca iarna care rece n-are milă sunându-mi trist în oase-a viscoleală, așa și tu - m-arunci ca pe o filă pe care mâzgălit-ai flori de ceară ești toată sex - și treci ca o șenilă peste iubire terciuind-o-amară iar sufletului dai de mântuială surâsuri șterse, fade de senilă oh, iarna visurilor numai rele ce-mi umblă-n carne cu dorinți deșarte te voi păstra nebun în astă carte uitând că treci candidă prin bordele frumoasă ești - urâtă vei fi, lele! atuncea să te văd cum râzi de toate! XXV sunt zilele mai reci, parc-o derivă ne poartă-n certuri vălurind amar eu sunt din ce în ce mai solitar tu ești din ce în ce mai colectivă sunt iernile mai stranii, agresivă se lasă-n ochi albeața și au revoir nu mă mai vezi, nici eu nu mai tresar picăm în amintiri ca-ntr-o etuvă iar serile, oh, serile-s albastre cu mișcătoare umbre-n orizont ca bărcile - iluziile noastre - când caută-n furtună un alt port ciocnindu-se de stânci în reci fiorduri cu noi lunateci, neștiuți la borduri. XXVIII nu ești tu cine știe ce Demelză da să toci bani nici dracu nu te-ntrece m-ai îmbătat mereu cu apă rece și alții mi-au luat locul pe dormeză îți dară unii labe peste freză eu nu ți-am dat decât să poți petrece și să-mi păstrezi un colțișor în fresce chiar prins si-ntr-o fragilă pioneză acuma zici că ești borțoasă, cine s-ar cumeta să își asume riscul să-nchidă lumii-ntărâtate pliscul? de s-ar găsi ar fi haram de mine că mi-ar rămâne coala și cu pixul și-un cec de care nu mai știe nime.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate