Întreaga ta ființă mi-ar refuza
această rece și nemiloasă demolare
a gândirii mele, acest refugiu
împotriva cunoașterii...

Străpuns de cuvinte și uitat
ca și prefața unei cărți, mă simt
în pasiunea unui text în care un poet
își "plânge" clipele solitare.

Singur, sceptic... Cineva mai sceptic
și singur decat scepto-singurătatea mea?
Ponegrirea îmi devine o intuiție,
un declin al admirației mele.

Refuz în declinul inspirației mele,
în ordinea lucrurilor care mă fac om.
Sunt eu în căutarea unui refugiu,
în căutarea unui destin aprig.