Unii se nasc orbi si ajung sa simta viata
intr-un fel pe care vazatorii nu-l vor trai niciodata,
asa ca-mi vine sa va strig:
hai sa ne legam la ochi ca sa putem trai!
Altii se nasc vii si niciodata nu simt sa traiasca,
pentru ca nu stiu sa vada decat ceea ce li se arata,
asa ca-mi vine sa va strig:
hai sa ne legam la ochi ca sa putem trai!
Dar va privesc si strigatu-si stinge ecoul:
Viata curge pe langa voi in rotocoale colorate,
nu atingeti decat negura cenusii stinse la poale de vulcan,
bajbaiti in intunericul indiferentei-sora
ranindu-va intre voi ca sa invatati sa iubiti.
Va intindeti crengile uscate cersind atentia
unui timp ce nu va vrea in culoarea lui,
pentru ca nu stiti sa-i numarati clipele
in frumusete, dragoste, compasiune, adevar…
Agonizati pe marginea lumii in santul nimicniciei,
fraternizand cu urgia abatuta peste vremuri si suflete,
intr-o eterna asteptare a salvarii din Ceruri,
care nu vine, pentru ca nu puteti vedea:
destinul v-a legat la ochi de la nastere.
Mintiti viata cu existenta voastra precara,
Refuzand sa-i luminati pe cei din jur cu focul viselor voastre,
uitand sa va luminati visele cu propriul suflet.
Bieti muribunzi ajunsi la capatul inceputului de drum…
As fi vrut sa va strig: hai sa ne legam la ochi…
ca sa putem trai…
Dar ma tem sa nu calc pe urmele timpului vostru,
asa ca aleg sa visez cu ochii deschisi …
Viata.