de când m-am mutat la tine tu n-ai mai dat pe acasă a trebuit să sparg
ușa ca să intru și nici măcar un bilețel nu m-a întâmpinat ca să-mi explice
cum te-ai evaporat în ploaie și ce mâncare mi-ai lăsat în frigider

oricum m-am acomodat și fără tine am descoperit ceva mai multe
colțuri decât mă așteptam le-am mirosit pe rând și ți-am descoperit
mărimea pantofilor și din ce direcție îți bate vântul în plete

pereții ți-au păstrat umbrele ca niște copii orfani ce țin strâns la piept
pozele cu mama lor zâmbind printre orhideele de pe tapet și oricât
te-aș stropi diminețile cu cafea tu continui să dormi în zidul înflorat

mă plictisisem privind patul nostru care se așterne serile automat
și diminețile se strânge să mă uit pe geam la o cameră de peste
drum exact ca asta în care stă un individ ce-mi seamănă leit

și fiind convins că ți-ai fi dorit un copil l-am făcut singur într-o seară
e un băiețel drăguț cu părul bălai râde mult și se plimbă cu burta
pe parchet îți simte și el mirosul iar odată cu apusul soarelui sărută

fiecare perete în parte și spune noapte bună mamă deși el n-a dormit
niciodată ne îndopăm cu cafea și-ți dăruim fiecare clipă din viață
privim televizorul non-stop în speranța că printre știrile oamenilor

vom vedea o tipă machiată povestind cum ai fost călcată de tir
violată și strangulată de doi boschetari sau orice altă variantă
numai să mori să fim convinși că ai existat în vreo lume