Dumnezeu a deschis larg fereastra
și a pus atâta soare-n geamul meu
a presimțit că
dimineața încă mi-e frig

de când n-am mai văzut
atâta cer deschis
știam de-o vreme doar singurătatea
ca pe ceva ce mă răstignea
și întunericul în care urlau lupi
când eu nu aparțineam nimănui

și nu m-aș fi întors acasă
pentru că nu mai sunt așa cum
ai mei m-au crescut
învăț drama porților închise
învăț mersul pe sârmă
acolo unde poți avea totul
sau nimic
acolo unde trebuie să-i fii prieten morții
și vieții curvă

și ce greu mă întorc acasă
când mama se închină întâi pentru mine
și-apoi pentru ea
iar Dumnezeu deschide larg ferestra
și mă mângâie
ca pe un liliac alb
de parcă nici nu-i pasă
că nu merit