poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-05-22 | |
ea era frumoasă, avea ochi de peruzea și vindea legume și fructe în piața centrală.
avea taraba cea mai înaltă din toată piața. cumpărătorii erau la picioarele ei. îi privea de sus pe toți, iar când voia să închidă făcea un simplu gest cu degetul arătător. atât. era mariana, cea mai frumoasă dintre precupețe, mariana cu ochi de peruzea. într-o zi, opri lângă taraba ei un mercedes turcoaz tunat, din care își tremola suferința o voce consacrată de pe un cd piratat. privirea marianei zbură peste prelate, visătoare până la geamul deschis al mașinii. gândurile ei se împleteau cu ritmurile orientale ah! și oh! și zi-le, vere! ce ar fi dansat mariana... deodată tresări când de sub ramele ochelarilor de soare, metalice, strălucitoare, cu pretenții de firmă, doi ochi căprui îi violară ochii de peruzea. ce ochi, ce lanț, ce mașină, ce muzică... ce bărbat. el se îndrepta hotărât spre taraba ei. deodată... portocalele își împrăștiau aroma în calea lui, căpșunele fremătau, mișcându-și rotunjimile, bananele se țineau drepte, roșiile păreau mai roșii, smochinele zici că nu mai erau uscate. ea îl aștepta cu tasul în mână zâmbind timid. auzi, fă, cât dai portocalele? mariana înlemni răspunse patru lei. el plecă mormăind scump, fă, scump. mariana cu ochi de peruzea nu mai vinde portocale. are această libertate.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate