Iubito, strig la stele ori perete
Cum versul meu a prins o crustă acră
Și nu-l mai înfioară carnea macră
La tălpi ce i-o-aducea liric erete.

Era pe-atunci și noaptea dulce, sacră
Scriam precum în ritual sonete
De forma fixă însă nu e sete
Și cin' zădărniciei se consacră.

Sunt alte vremuri, doruri exprimate
În ritmul și în rima rece, albă.
Ei vor îndepărtarea de primate

Cun clasicu-i privit. Eu port o salbă
Din oase de cuvinte perimate,
Trimit spre Marea Poezie jalbă.