cică niște pamblicari au vizitat
fața nevăzută a lunii.
era un fel de ego bifrons, nu mai zâmbea
ci
stătea încruntată și privea spre altă planetă.
e bine, m-am gândit...
la noi zâmbește, la ceilalți se uită urât.
păi, da, ca să ne apere...
luna nu mai este a noastră, în exemplar unic,
nu mai e blândă fecioară,
martoră tăcută a lumii.
acum luna își împarte influențele când la noi
când la ceilalți. A zis doar și papa,
de la roma,
că
nu suntem singuri în univers.