Nuci într-un coș de răchită, pere în fructiera de argint, fragi într-un pahar,
Afine în cană, smochine în farfurie, ciuperci puse la uscat, gutui
Între geamuri, lapte într-un vas, ciocolată fierbinte în ceașca de porțelan,
Și câțiva stropi de ploaie prelingându-se pe fereastra bucătăriei.
Dimineața aceasta mi se pare cea mai frumoasă. Are ceva blând,
Ca și cum cineva nevăzut m-ar ocroti, ca și cum cineva ar avea nevoie de mine.
Stau cu coatele pe pervaz și privesc grădina înstelată
Și ploaia care tocmai s-a oprit, și pitpalacul sclipind în soare pe creangă.
E liniște în casa veche, e liniște în flacăra pură a secundelor care trec,
E liniște în trupul meu și simt cum fiecare moleculă lucrează:
Oxigen și azot, hidrogen și carbon, natriu și fosfor, potasiu și iod,
Toate se amestecă și rămân viu, și carnea mea râde, și oasele mele cântă,
Sunt un pian, și respirația mea aleargă grăbită pe clape.
Poate vor înflori caișii. Poate un iepure enorm va veni printre straturi
Să caute varză. Poate piticul de grădină, fosforescent, va învia
Și îmi va face semne cu mâna. Poate o veveriță va sta nemișcată câteva clipe
Și va încerca să-mi vorbească. Poate și ulmul bătrân are ceva să-mi spună,
Poate că toate lucrurile și ființele mă îndrăgesc și se bucură
În această zi aurie. O să îmbrac haine de sărbătoare. O să iau flautul
Și o să cânt până când toată grădina va dansa în lumina purpurie,
Iar casa veche se va roti ca o sală de bal. Pentru că dimineața aceasta
Mi se pare cea mai frumoasă. Are ceva blând, ca și cum cineva nevăzut
M-ar ocroti. Ca și cum cineva ar avea nevoie de mine. Departe de marele oraș,
Care aleargă în legea lui, cu o mie de decibeli, cu o mie de megatone,
Voi rămâne aici pentru totdeauna. Și voi fi iarbă, sau copac, sau floare,
Sau cerb, sau lup, sau pisică sălbatică.