poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-05-07 | |
La răspântia aceea nu voi mai fi,
Nici pe stâlpul porții sculptate nu vei mai găsi semnele mele, Pe câmpul verde toate cărările s-au șters, S-au dus către alte zări carbonizate de soare. Nici pe străzile orașului atomic umbra mea nu mai aleargă, Nici sub bolțile bisericii luterane nu mai aștept, Când bătrânul organist trimite spre vitralii valuri de muzică. Am dispărut în lumea mea interioară, Prin tunelul evanescent, unde doar tu, Ca o stea mică, luminai. Nu mai aud ploaia, nu mai aud vântul șuierând pe acoperișul de tablă, Am trecut în grădina de dincolo Și orașul, ca un câine gigantic, Cu ochii ca două farfurii, ca două telescoape spațiale, Urlă din laringele lui de plastic, din gura lui de piatră. Nu mai sunt acolo, în ciberspațiul fosforescent, În lanțurile de Mc Donald’s, lângă sticlele de Coca Cola, În sordidele discoteci, unde urlă un DJ tâmp. Nu mai sunt în stația de metrou, ca să te aștept, Când smogul îți mângâie pulpele. Nu mai sunt la mitingurile de protest, Unde în portavoce urlă foamea. Nu mai sunt în preajma gării, printre aurolaci Și femei bețive, sau în fața guvernului. Nu mai sunt pe strada mică de periferie, Cu case mici și verande. Am trecut în grădina luminată, Unde totul vine din adânc, unde liniștea E nesfârșită și tainică. Vino și tu cât mai ai timp, vor trage podul Și vei rămâne acolo pentru totdeauna.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate