De ce se pierde timpul din mine
Cu jocuri din linii și așteptări
În ritm de fonotecă prăfuită ?
Alerg ca prin interregnul dintre respirații
Maladive și pui de iederă crescuți prin pietre,
Poate, astfel îmi las pașii să învelească
Fiecare ochi din umbră cu o altă urmă prin cetate.

Zace foaia cu un alb de plumb
Și mișcări de femeie venusiană,
Învelită în roșu de neon vopsit urban.
Părul și eterna lipsă de buze cu gust de carne
Ne-au sădit aluviuni în pântece,
Au lăsat vântul să-și crească ploile
Și deșertul spinii-n frig.

Cetate...acea cădere învelită în piele
Și zgomot de priviri pe sub lunile din an...caut
Și regăsesc aceleași ziduri, dar mângâiate de alte mâini.