În agitația cea mare,
De din-naintea Paștelui,
Un băițel, privi în zare,
Pe cer - lumina șarpelui.

Trecuse tot în grabă, pare,
Un vultur pe văzduh înalt,
Ce tot privea la târâtoare,
Cu ochii de cobalt.

Ce pasăre frumoasă - zise,
Cum poate sta în vânt,
ÃŽn cerul ei cu... vise,
De nu cade-n pământ?

Și iată o poveste, care,
Ni l-a trezit pe băiețel,
Cu veșnica-ntrebare:
De ce-s așa de mititel?