Ne strânge uitarea...
Ca și cum
se mai oprește sângele-ntr-o gară.

Tot mai aproape de meninge,
o nedesăvârșire;
câteva strigăte
într-o toamnă pustie și barbară;
păsările, trecând nepăsătoare,
un gând alunecând pe frunte-
ca o ultimă îmbrățișare;

Pe ultimul copac,
învelișul sfărâmicios al regretului
și-aceeși umbră stingheră
pe care mi-e teamă s-o privesc…

Ileana Popescu Bâldea