și lumea aștepta...

nici măcar de crăciun
ori de paști
popa ăsta al nostru
nu reusea să arate ca lumea

avea un aer de vietate veșnic hăituită
care părea că ar căuta cu disperare
să se ascundă
nu s-a știut niciodată de ce anume
sub odăjdiile acelea largi și strălucitoare
cât era slujba de lungă

si a arătat mereu hămesit
asta până si atunci
când a început să se rotunjească
să adune osanză
să facă burtă

oarecând
la începuturi
chiar că venise flămand
chiar că avea toate motivele să arate
a ceea ce era

până și chipurile iconostasului
se uitau cu milă și cu înțelegere
ascultând cu o anume îngăduintă
prostiile pe care le îndruga cu nemiluita
ca orice novice
unor babe cărora le era oricum egal
care-și moțăiau bătrânețea aici de astădată
într-un fel de obișnuință
ori pur și simplu nemaipăsându-le
de unde anume vor lua până la urmă trenul acela
despre care nici măcar popa nu știa de unde vine
si unde se duce
cat era el de omu'Domnului

aiurea!
ăsta-i mai degrabă
un fel de rătăcit întru cele sfinte
Dumnezeu este prea pretențios
până la urmă
ca să nu aleagă
mai ales că are de unde-
s-a pomenit rostindu-și gândul
un gospodar oarecând-
așa cum se întâmplă atunci când ți-i dat
sà-ți fie datul

ca după aceea
în scurtă vreme
adeverindu-se
să-și rupă gâtul căzând într-o groapă
săpată chiar de el ìn propria orgadă în ajun
pe care o pregătise ca să stingă niște var

s-a întâmplat în vreme ce
cu palma streașină
cu capul dat pe spate
se uita după un avion
care aducea mai degrabă a pasàre
și care trecând
făcea tot felul de giumbușlucuri
acolo în cerul lui-
i se pàrea omului-
de parcă i-ar fi făcut semne-
a mai apucat să lămurească

accident de avion-
s-a grăbit să stabilească milițianul satului
și era să rămână cum scrisese ăla
acolo în raportul lui
dacă oamenii nu și-ar fi adus aminte
că nu doar în ziua cu pricina
cât de cine știe când
nu se mai pomenise de vreun avion
prin părțile locului...


de atunci popa nostru
a început dintrodată să arate altfel
să apară într-o altă luminăi

cât despre zicerile lui
tot mai aiurea parcă până ieri
ajungeau de-acum până în străfundul sufletelor
și nimeniu nu mai moțăia prin cotloanele
sfâantului lăcaș
cât ar fi fost baba de babă
în vreme ce părintele
tot mai hotărât dela o zi la alta
recrea credința din temelii

unii băgaseră de seamă
că până și icoanele
se uitau de-acum altfel
mai cu considerație parcă-
chiar dacă altora li se părea
că ceea ce se vede
seamănă mai degrabă
a o tot mai revoltată uimire

îmbătrânește frumos părintele nostru-
erau de părere enoriașele mai ales
care apucaseră să-l cunoască de tânăr
acuzându-se tainic de-acum de o anume nepăsare
care după părerea unora dintre ele
ar mai fi putut să fie îndreptată

deh
dacă nici de oamenii Lui
n-are El grijă
atunci de cine-
a băgat de seamă cuminte
un alt gospodar-
care n-a săpat în viața lui
nici o groapă

mai rămăsese unul
care o ținea morțiș că n-are să se lase
până când n-are să vadă negru pe alb
care-i treaba cu mersul avioanelor din ultima vreme
unu toma lu'niznai
dela căpoasa-
cum îi zicea văgăunii ăleia
ìn care-și făcea veacul
după mă-sa

și lumea aștepta cu sufletul la gură
să vadă ce are să se mai întâmple...


doar copacii

pășunile se îmbracă
a lehamite parcă de astădată
cu același strai
făcut din pieile unor ființe criptice
subpământene
care altfel refuză
să se arate vederii

muntele trăiește o ìnchipuire
cu ciobani și cu turme
așa cum stă îcolăcit
ca un animal suferind
în vatra care i se pare caldă încă
a stânelor surpate și pustii
contând de-acum
doar pe profețiile viitorului

cu porțile deschise larg
ca într-un abandon
câmpiile se lasă pradă jocului
unor miraje aurii
visând la tot mai improbabile
invazii de grâne

doar copacii
parcă dintotdeauna aceiași
ca niște miri în frac
cu șalurile lor fantastice
țesute din cântecele păsărilor
lăsate în voia vântului
înfruntă cu o seninătate oarecum boemă
anomaliile prezentului