Te văd prin ochii șoimului din mine,
te văd în alb și-albastru estompat…
aluneci, strecurându-te prin tine,
și reapari… străin și ocupat.

Te văd, o parte, prin gratii de mătase…
- jumate-i confiscată de trecut…
te miști haotic, dirijat emfatic
de-un creier gri, pribeag și abătut.

Te-aud, de zbor, cum țipi a depărtare...
te văd, întoarsă, cum rimele-mi alungi…
și nu știu, viața, ce rost adânc mai are,
de-n marginea mea simplă,
tu parc-ai vrea să plângi?


Ileana Popescu Bâldea