Aveam un paradis numai al meu,
Secret lăcaș cu muze-ntre hotare.
Cuvintele-nșirau poeme înspre care,
Privea din fiecare vers un ochi de zeu.

Aveam un colț, al meu, de căutare
Și scormoneam în el până la apogeu.
Tăiam o limpezime să mi-o fac clișeu
De rost, să-l răsfoiesc în cugetare.

Cu dinți trăgeam de mine alergând
Mult prea rapid să trec prin lume.
Incertele cutume le-adunam pe rând
Grupându-le în opis, după nume.

O urmă doream să pot lăsa, orcând
Ca simplu semn, clădit și din fărâme
Din stropul meu de rai, constând
În nestemate de cuvinte și poeme.


4 martie 2011