Iluzii optimiste




I-am adus în dar iubitei
O ființă, muritoare
Din siajul de lumin-a
Unei stele căzătoare.

Ce credeam, că-i praf de stele
Dar erau, bulgări de soare.
Noi vedem, cum steaua cade
Dar de fapt, e călătoare.

Ochii, care ne înșeală
Cu lumină și ne doare
Toate par, așa frumoase
Doar, de la distanță mare.

Noi vedem, prin legea firii
Toate bune și frumoase.
Căci păcatul și-l asumă
Doar ființe curioase.

Căutând mereu frumosul
Cercetând, dacă-i urât
Și văzând, ce nu-i nevoie
N-i se pune-un nod în gât.

Mai apoi, cu aroganță
Noi, ne credem înălțați.
Iar pe cei, ce văd frumosul
Îi numim, înapoiați.

Sufocând ființa vie
Cu deprinderi, inutile
Păcălind naturalețea
Cu subtilități, subtile.

Legea firii, interzisă
Scoasă, în afara legii.
Noul Dumnezeu, al lumii
Este mai presus, ca regii.

Din religii masculine
Cu prestări, de domnișoare
N-i se-mprăștie credința
Ca lumina de la soare.

Doar că lumea-i găurită
Precum stratul de ozon.
Cu lumina lină, arde
Omul prost și fanfaron.

În loc să știm și să credem
Am ales, numai a știi
Dovedind cu certitudini
Documente și hârtii.

Strângerea de mână este
Ca și vorba, pe cuvânt
Amintire sau tradiții
Jurăminte, praf de vânt

Doar simboluri de fațadă
Arătate de departe
Ca și steaua, călătoare
Stăm și o vedem, cum cade.

Căci de n-ar fi instrumente
Cu vedere de văzut
Am umbla și noi ca magii
Să vedem, unde-a căzut.