Despre El știm
Că a rostit "Fiat lux".
Dar de ce a creat un vis
După chipul și asemănarea sa
Ce în sine adânc l-a frământat
De a născocit o creatură
Atât de mică și atât de nulă?
Oare înainte de toți vecii
Să-l fi mâncat pe undeva?
Au ce umori l-au îndemnat
Și-l mai îndeamnă
Să mai rostească lumea așa
Cu atâtea neghiobii în ea?
Iar chipul lui rânjește a prost
Căci s-a retras la adăpost
De nici nu-l mai ajunge hula
Și bate câmpii în limba sa.
Și se reflectă în lume ca într-un râu
Hidos și tulbure la față
Imaginea unui scrântit
Ce a beștelit ce-a beștelit
De nici fiul și nici dregătorul
N-au mai putut să mai repare
Prostia lui dintru-nceput.
Ba-bate vântul, pica ploaia
Și tot nu ne mai curățim
De cât de proști putem să fim
C-am fost făcuți de mâna sa
Sau poate și cu altceva.
Dar putem fi mândri de a fi
Doar copiile unei urgii
Față de care
Ceva mai negru și mai mare
Nici nu mai poate exista.
Așa că dă-te-n sfera mă-tii
De te-ai scăpat, puteai să spui pardon
Nu să ne dai veninul existenței.
Cum te-ai gândit să faci o lume în care
Doar suferința celor create
Și prostia ta să fie neîntrecute?
Clatină-ți și îndoaie-ți inima
Dacă mai poți simți culoarea sângelui meu.