așteptam pe o margine
când statuie
când plantă

oamenii în trecere
îmi mai cereau câte ceva din galantar
le dădeam total indiferent fără să greșesc
fiind atent să mi se vadă
manșetele de aur

sub soarele flămând
copiii îmi spărgeau geamurile
cu pietre aduse în zbor de la râu
când puneam mâna pe ei
se transformau în iarbă neudată

din nori
venea adesea pasărea cu vârfurile aripilor
pierzându-se în zări

și din umbra cu care mătura câmpiile
poștașii năvăleau pe mine
ca niște termite