frica
se furișează noaptea
pe sub ușă
mătură covorul
și-l face să se zburlească
urcă pe piciorul patului
și-l înfășoară
ca o iederă neagră
ca un șarpe de umbră
se vâră în pat
în patul scump
în patul conjugal
în patul rebegit
și începe să mestece salteaua
arcurile buretele pânza
apoi trece pe cămășile
de noapte
le umple până la refuz
și atunci o simțim pe piele
rece umedă caldă
ca smoala
ca lingoarea
ne ia de la tălpi
și ni se întinde
până la creștet
ca un giulgiu
ne intră în gură
pe dinlăuntrul pleoapelor
vedem stele verzi
ne țiuie în urechi
coboară în stomac
și ne strânge ca un clește
ne stoarce
ne întoarce
ne tăvălește
în plămâni horcăie
ca o hoașcă
se amestecă în sânge
în grupa sanguină
și urcă înceeet
la inimă
unde se înstăpânește
ca un tartor
torționar
se cocoață în creier
ca o nebună
ca o zvărlugă
trece dintr-o
emisferă într-alta
și doaaaareeeeee
luuung înceeet continuuuuu

din străfundurile copilăriei
urlăm
urlăm
să ne audă vecinii
mai tare
să ne audă neamurile
mai tare
să ne audă prietenii
mai tare
să ne audă iubiții
mai tare
să ne audă mama
și placenta
și ovulul dinaintea fecundării
și urlăm îngroziți
că viața nu e ca în filmele porno
că toată viața doare
că ne e frică
că viața e ca în niciun film
că viața e goală
e singură
e multă
e cât un munte
negru
ce trebuie mâncat
zi de zi
câte o linguriță
până-n ziua de apoi

și urlăm
și ieșim odată cu ochii din orbite
și ne întoarcem pe dinafară
ne privim camera
ne privim casa
ne privim blocul
ne privim unii pe alții
direct în suflet
direct în amintiri
direct în ființă

și toate sunt negre
de frică
tot orașul e năpădit de frică
mașinile funcționează cu frică
în loc de mâncare
ni se servește frică
la școală învățăm toți aceeași materie
frica
și ea ne privește rânjind din toate cărțile
din toate bibliotecile
și o învățăm cu sârg
cu patimă
de frică

frica urcă pe pereți
până la mijloc
până la geam
până la streșini
urcă pe blocuri
până la unu
până la zece
până la o sută
până la o mie
nu mai avem blocuri care să urce
cât ține frica
ne privește de deasupra
ca o calotă glaciară

ne întoarcem atunci unii spre alții
cu frică
și ne povestim fiecare
fricile
vindem frică
cumpărăm frică
banii nu sunt decât frică
deghizată
mincinoasă
toți purtăm frică în buzunar
și o culegem din bancomat

pământul nostru e atât de mic
zicem
să fugim în spațiu
că e loc mai mult
să nu ne mai fie frică
unde
zice unul mai răsărit
că universul e negru
mi-e frică să plec
de bine de rău
frica mea mi-e deja mai familiară
îi știu gustul
îi cunoscu ciclul
am învățat să existăm în simbioză
și-i dăm dreptate

și răgetul nostru comun
se ridică până la Dumnezeu
care se apleacă să ne mângâie pe creștet
să ne pună în scrânciob
ca să ne cânte
dar ni-i frică
că nu știm cine-i nenea ăla
că am auzit prea mult
povestea cu străinul care-ți bate la ușă
apoi îți golește casa
ce să golească
că frică e tot și mobila
și ghiveciul cu flori

și noi plângem de frică
chirciți unul într-altul
ca într-un uriaș pântec matern
ca într-un hidos pântec matern
ca într-un fără ieșire pântec matern
și Dumnezeu plânge deasupra noastră
că nu mai vedem
că nu mai auzim
că nu mai mâncăm
că nu mai râdem
decât frică

și hohotește Dumnezeu
peste noi
și lacrimile lui se preling
pe pereții lumii și pe baierele ei
și unii se apleacă și beau
și mor
și alții se ridică și văd
și mor
și frica moare cu ei de gât
și numai cei care mor…
răzbesc