Iarna tata pleca la vânătoare de iepuri
pe hol pașii lui înțepau tăcut dimineța mirosea
a cafea tata avea un halat alb să fie ca zăpada să fie invizibil
îmi făceam griji că va rămâne așa că vor veni
toți iepurii lumii și vor săpa galerii în zăpadă în tata
mama șoptea vezi să nu te împuște
dar el se întorcea bine de fiecare dată era bine
cu rucsacul kaki mirosind crud a căldură a moale a moarte a foame
deasupra lucrurilor zâmbetul stelar al tatei
era
pace dincolo de geamul bucătăriei alunecau zepeline de zăpadă
era bine
deasupra cuțitului mâna frumoasă a mamei era calmă și tristă