o vreme am locuit în cel mai primejdios loc cu putință
ca să mă înțeleg mai bine și pentru a pricepe sensul și nonsensul lumii acesteia
trapezistul mă luase cu el deasupra facțiunilor aurii și de purpură
am putut să ating umărul de foc al trapezistei pregătindu-se de saltul în gol
fără plasă de protecție fără a mai fi nevoie de încurajări fățarnice și ordinare
știam că oricine atinge umărul trapeziștilor înainte de moarte
primește în chip nevăzut curajul și puterea acestora
ca și cum saltul în gol dintre o inimă și o alta ne-ar da aura eternității
spălându-ne trupurile în cele mai frumoase amintiri ale trecutului
în care ne-am iubit cu o dragoste nemaivăzută și genială
și am navigat printre hoardele epocilor străine lustruind statuia de aur a norilor
ca să descifrăm printre rânduri sibiline dar perfecte adevărul de ceață
din testamentul ultimului traducător al septuagintei în limba română
ucis de medici vienezi care nu l-au tratat din sila globalizării
din orbirea de a nu vedea ce se întâmplă dincolo de viața aceasta
mulțimea hămesită viziona pe gigantice ecrane procesiunea înmormântării
ca pe un meci dinainte trucat de puteri incapabile să perceapă
martirajul și sensul suferinței din temnița comunistă
altfel decât sub forma compromisului și a moftului de a crede
în idei profund dușmănoase pentru sănătatea poporului și a insului cumsecade
pentru care știința și norocul de câștiga simpatia tuturor sunt adevărate crime
din războiul civil al viciilor am ales exersarea puținelor figuri
prin care sufletul cuprins de ape câștigă bătălia navală cu sine însuși
în vremuri pustii și fără speranță
tu și cel care vei înțelege taina despre care nu poți vorbi
vei afla că falsitatea trapezistului înaintea morții nu există
și celui care dă prilej de îndoială și scepticism i se ia darul divin al victoriei
sub cerul luminat de tot mai mulți sori animalitatea și cruzimea unei epoci
nu pot justifica crimele comise din frică din interes din prostie sau din plăcere
am văzut oameni tineri lovind alți oameni tineri și am înțeles plânsul trapezistei
pentru demnitatea șomând în gări fără trenuri
era vară și pe calea ferată creșteau flori de cucută
tu purtai o rochie roz și pretutindeni mergeam împreună
sperând că vom salva lumea dintr-un prea plin al cărților citite
neștiind că lumea ne va pierde și ne va vorbi de rău
punând pe seama noastră lucruri neadevărate și pierzătoare de suflet
o vreme am fost nătâng și rău cu mine și cu tine și mi-a fost foarte rău
apoi i-am iertat pe toți cei care ne-au vrut răul ori ni l-au făcut
pe toți cei care ne ironizaseră și voiau să ne urmeze
să stea aproape de noi pe băncile goale din capitoliul neincendiat
din depărtare se auzea râsul neprefăcut al clownului
din porunca năucitor de înțeleaptă încrustată pe frontispiciul
de la intrarea în școala mediocră a fericirii ni se aduseseră flori de cucută
a trebuit să-l urmez pe trapezist prin pârtia abia deschisă
de aripile fâlfâind ale îngerului ce zbura cu clownul în brațe