Zac înghețat pe asfalt
Nu mai știu cine sunt cu adevărat
Captiv în acest spațiu depresiv
Oraș ca un cimitir, loc obsesiv
Blocurile sunt cavourile
Străzile sunt ecourile
Văduvelor ce-și plâng soții
Eu mă las în voia sorții
Căci nu mai înțeleg, e prea neclar
Sunt încă un cadavru, sau sunt un gropar
Sunt oare un zeu picat din tronul meu
Sau un muritor ce vrea să fie zeu
Schizofrenic, netrebnic și nihilist
Păcătuiesc, deci încă mai exist
Însă vreau doar puțină clemență
În aceste vremuri de pestilență
Nu mai pot să opun rezistență
Mă voi regăsi într-o nouă dependență.

MÃ PRÃBUȘESC!
Lăsați-mă să cad
ÎNNEBUNESC!
În chinuri eu mă zbat
Prin venele mele curge pucioasă
Poet al urii cu inimă arsă
Autoexilat într-o sferă anostă
Am aflat că până și visele costă.