Spune-mi, vrei să-mi fii tovarăș de joacă,
vrei să ne jucăm viața toată,
să mergem împreună-n întuneric,
să pari mare, cu inima de copil mic,
să pari serios când stai la cap de masă,
cu măsură să torni din vin și din apă,
s-arunci mărgele, nimicul să te bucure,
să peticești zdrențe vechi între suspine?
N-ai vrea cumva să te joci de-a viața,
- că iarna ninge și-i lungă tare toamna -,
să stăm ca muții lângă o ceașcă de ceai,
ceai de rubin și galben vaporizat?
Să trăiești deplin, cu inima curată,
câte-odată de frică-mpovărată,
ascultând cum umblă toamna-n livadă,
sărmanul bolnav, măturător de stradă,
ce umblă fluierând lung sub fereastră?
Vrei să te joci de-a șerpi, ori de-a păsări,
de-a drumeții, de-a tren, de-a vapoare,
de-a crăciun, de-a vis, ori de-a toate?
Vrei să te joci de-a iubit fericit,
cu lacrimi pretinse, cimitir pestriț?
Vrei să trăiești, să trăiești mereu,
parcă ți s-ar fi împlinit un joc?
Pe pământ, între flori să-ți faci culcuș,
de-a moartea, de-a moartea vrei să te joci?