Mor încet pe pȃnze de timp
Și cerneala din ochi plȃnge pe mine,
În volburile gurii șoptește copilul
Nemuritor în suflet, dar muritor în tine.

Nu te mai văd, nu te mai simt,
Nu te mai știu, nu te mai vreau;
Eram doar eu, erai tu și-atȃt
Și detestam să-ți dansez sau să beau.

De unde vii acum? Aici sunt eu
Și nu pe mine mă cauți, cu tine,
În brațe sunt eu, dar nu te mai vreau,
Nici dacă se pierde o parte din mine.

Minunat că dansăm pe același trotuar,
În lună, sub lună, pe luna din chip…
M-arunci în copac cu noaptea în ochi.
Dezvelește-mi obrajii și umerii de nisip…

O buză pe-a mea să se culce-n păcat.
Mai bine de mine, de tine, de noi…
Nu te mai cred, am uitat.
Nu te mai cert, am plecat.
Aș vrea să mă strigi, deși nu mă-ntorc,
Căci urma ne ține să nu te mai pot…
O rochie albă în vis și iar mor
Încet lȃngă tine și nu vezi că dansezi…
Nu mai sunt eu cȃnd ești tu și viceversa,
Dar totuși mă crezi și cu mine visezi…

Nefericită sunt, aștept liniști ciudate,
Pe care toți sfinții sunt darnici să le lase.
Copil nemuritor, în dans mă rănești,
Dar te prefer așa, decȃt să mă iubești…

Prefer pe mine să fie cu tine în lume,
Aștept să ne unim într-un alb corect.
Te pot uita, te pot urî, te pot minți,
Dar mă oprește ochiul meu suspect.

Ești aici? Un ecou îmi răspunde
Și totuși e vocea ta, dar mă minți des
Sau ascunzi pȃnă și ceea ce ești azi,
Sau mă ascund în noul meu ales.

Balet de toamnă, pe stradă, cu tine…
Ca dansul din nori pe soare și stele.
Se stinge cum focul din sobă se pierde,
Sau cum tu mă pierzi pe brațele mele…