eu sunt așa, ascuns în mine, ca un crab sidefiu
în cochilia unui melc
de apă
câteodată știu să spun de câte ori pe zi
îmi străpung carcasa inimii liliecii
sau cum mi se răstoarnă în poală
grea de prunci primăvara
câteodată, nu
vin atunci nori din ce în ce mai deși peste mine
se ridică amenințători din colțul camerei
se strâng umflați în jurul meu
și-mi sufocă privirea, îmi rănesc cuvintele
respir atunci doar cu palmele
și mă îmbrac tremurând în trupul unui crab
îngropat în cochilia unui melc mic
de apă