demnitate


Ce-nseamnă demnitate, trăiri interesante,
Ori vile cu blazoane , spinări încovoiate,
Ce cred la unison,...că bogăția-i totul,
Și judecă dreptate,ciolanul din jambon?

Pretenție de slavă deșartă pe pământ,
Ce cu căciula-n mână așteaptă tremurând,
Poruncă să trezească din amorțiri,un simț
Care să activeze nesațul de arginți

La faptă e răsplată doar ce-i material
La orbul care poartă doi ochelari de cal
Și către înainte numai poate privi
Să-i scoată și de poate nu și-ar putea dori

Iar demnitarul are,...o demnitate,...el,
O personalitate,...o zgardă de cățel
Face frumos la lume,nu face ce-ar dori
Căci ,a dori înseamnă,pe lume a-ndrăzni.




Dar îndrăzneala-i scumpă și costă cât nu face
Iar cel care-ndrăznește,n-are în lume pace
Atuncea când se stinge,ca flacăra de lemn
Ca focul care-ar arde,dar n-are oxigen

Eroul de valoare,...cuvântă demnitarul,
Care-andrăznit cu fapta,care-a lovit cu parul
Acum când nu mai este,...să fie respectat
Rostește demnitarul... și e aplaudat

Discursul se sfârșește,rămâne-n urma lor
Cuvânu-n vânt,poveste, de simplu muritor
Cu amăgiri de slavă deșartă la popor
Aur de trâmbiți,galben,cu numele sonor

Vorbit-a demnitarul,...rosti măria-sa...
A spus parlamentarul ori sanctitatea sa,
Doar oameni între oameni,cu mame și nevoi,
Cu sângele tot roșu,doar oameni ca și noi.

Fără să-și dea cu seama,sunt diversioniști
Distrag priviri,atenții,sunt doar niște artiști
Lumina eclipsează,atâta cât mai pot
În slujba necurată,sunt implicați de tot

Să facă dezbinare,la om de către om
Religii separate,mascate de bonom
Mândrii naționale,patriotism banal
Căci omul nu contează,e doar un animal

Adică omul simplu ce nu e demnitar
Că n-are demnitate și nu contează chiar
E masă de manevră,urechi majoritare
Le spui ce vor s-audă și murmură,...E mare!

Imaginea e totul și semnul pe blazon
Lumina stă aprinsă,dar este un buton,
De Dumnezeu credința,în om,conducătoare
Dozează demnitarii,...din întrerupătoare!