E o noapte cu ploaie deasă, așa cum îmi place doar mie,
îmi trag cizmele cu greutate pe picioarele învinețite, ies
să te caut, sau poate să-ți deslușesc umbra printre celelalte
o mie de umbre hoinărind pe ciment,

stau la capătul scării cu un câine care se uită la mine
ca la o creștină și foamea lui îmi crește colți în stomac,
ușa blocului este larg deschisă, ca o inimă tăiată din care
trebuie să iasă momentele duioase din viață în ordine
cronologică,

vecina de la 6 se uită la mine de parcă nu m-ar cunoaște,
aruncă câinelui leșinat la picioarele mele câteva oase,
mormăie ceva despre curentul întrerupt și obrazul umflat
de la o mușcătură de viespe,

mamă, în momentul acesta visez că tata e singur, între
noi e un geam de sticlă imens și nici o trecere subterană.





(DRAMATURGIA LUCIOASELOR FUNII, ed. Vinea, București, 2014)