Pe fundul mării moarte se naște legendă
Se naște un înger, cu aripi smolite
Prin ceață și fumuri, prin gropi abisale
Volburi de spume È™i sȃnge îngheÈ›at,
Răsare un zeu.

El nu-i Dumnezeu, nici Diavol el nu-i
Pășind pe nisipul alb și sărat
Ȋntreabă cu voce străină, un trecător
De-i ăsta raiul sau tot în iad a scăpat?
Dar glasu-i neclar.

Trecătoru-l cată mirat
Că-i frumos ca un heruvim izgonit
Și-ar vrea să-i răspundă, să-i sară-nainte
Să-l ducă acasă la el, să se împene
Ȋi strigă atracÈ›ii, doar-doar s-a-ndura.

Ce mare minune, ar striga toți vecinii
Cine-i Frumosul? Cine-i el oare?
Fiu de-al străbunei, ființă de viață
Născut din curenții și neantul sărat
Din Marea Moartă.

Cum l-ar cinsti È™i cȃtă onoare
Ar aduce umilei lui case pustii pȃn-atunci
Cȃtă lumină È™i cȃntec, cȃt falnic botez
Meritat înmiit de-un fiu de Neptun
Doar de-ar veni.

Heruvimul ascultă poveștile aprinse
Și parcă s-aprinde în el o dorință
Să vadă lumina, s-audă È™i cȃntul
Să sufle și el pucioasă de om
Și-aproape se duce.

Doi pași mai departe, pe plaja divină
Unde nimic nu trăiește, ca nimic să nu moară
Glezenele-i cad, retezate de dor
Cum vruse oare să plece din Mare?
Cȃnd Marea cea Moartă trăia pentru el.

Trecătorul s-aruncă asupră-i
È™i hulpav îl smulge rupȃndu-l în două
cade pe spate urlȃnd mai bezmetic
Ȋn mȃna mai are un alb drob de sare
Lacrimă perlată, plȃnset de zeu.

Ȋngerul zboară departe de plajă
DorinÈ›a-nsetată îl zvȃrle-napoi
Esența lui cade în apa spumegată
Ȋn Mama furioasă ce-l vrea înapoi
Ȋn Marea Moartă.