vine o vreme
când sămânța devine spațiul infinit
în care dumnezeu
se simte ca la el acasă
în care umblând desculț
și descheiat la cămașă
poate cânta cu voce tare
cânturi alese după placul inimii lui

pentru că vine o vreme
când în sămânța aceea mică
omenirea învelind în credință și îngrijorare
toate speranțele
le așează cuminte
în pământul încă prieten al lui dumnezeu

și cred că tare mai e simplu și frumos
înger fiind
să vezi cum întorcând moartea în viață
cerul mângăie ușor
tălpile oamenilor
rătăciți printre lanuri