sunt atât de trist
încât rătăcesc gândurile
în cele mai pure izvoare de trăire
poate ar trebui să fiu mai puternic
să nu văd cum fărâma de viață mi se scurge
asemenea firului de apă
prin cremenea albastrului timp

sunt atât de singur
chiar dacă în jurul meu pulsează viața
îmbrățișarea ei mi se pare a fi de complezență
așa cum o dau atâția
într-un sens pe care nu-l înțeleg
decât interesele
unora și altora din cercul ce te vrea
segment

sunt atât de ieri
și mă dor reproșurile care au ucis iubirea
principiilor mele
simplele șabloane desfigurează chipul
umbre pleacă și vor rămâne urme
ce nu se vor vindeca nici dincolo de viață
mă tot gândesc să plec
poate ar fi mai bine
suspin și cobor
încet

sunt atât de mâine
dar de ce mai sunt
poate știi tu
Bi răsărit
eu trist
apus