Săruturi în noapte, dulci jurăminte,
de multe ori aproape imaginare.
Așa a început tot jocul, un joc crud,
jocul celor o mie și una de nopți.
O nebunie de senzații persane
care mai de care mai controversate,
profund amețite de gustul păcatului ce strică parfumul unei mari iubiri.
Te izbea un miros puternic de tristețe lucidă,
Era condamnatul perfect pentru acest sacrificiu emoțional,
destul de resemnată, aș spune,
pășea spre el tranfigurată de o fericire mizantropă.
Era sclava nefericirii lui…
..................................
Te sărut dulce, încet și apăsat astfel încât
să simți febril aroma buzelor negustate îndelung,
te vreau al meu!
Așa gândea când îl privea pe ascuns,
Așa îi șoptea în fiecare seară,
Așa îi începea fiecare poveste, așa îi sfârșea fiecare idee.
iar ăsta era primul gând cu care el își începea diminețile,
Să fie al ei!
Poate era doar rodul unei imaginații însetată de dragoste,
Cine poate spune?
Îi picura iubire în fiecare cuvânt, în fiecare privire
făcându-l să uite că, ea nu era cu adevărat a lui,
ea aparținea doar iubirii lor și atât.
Doar cântecul îngerilor le putea tulbura eternitatea momentului,
Era sclava nefericirii lui iar el o visa regină întru eternitate.
Teribil joc, nici moartea nu mai zâmbea.

Din cuvinte nerostite s-au născut emoțiile,
Din mugetul îndoielii a aparut teama,
teama de a nu fi iubit niciodată.
Iubea felul în care îi sângera sufletul pentru ea.
Adora durerea de a nu-i fi alături, deși o avea,
tot chinul și zbuciumul prin care trecea pentru a fi sclavul ei, iar ea,
îl refuza tăcut, aproape șarmant
și asta timp de o mie și una de nopți
Prefera să rămână sclava nefericirii lui, decât regina neîncoronată a iubirii lor.
…și cât îl iubea!