Tremurăm, fiica odăii, pulsu-mi stă-n acordul fin,
două ere, budigăii pe jeratic o să-i țin;
stalagmită-n portavoce, stalactit aerofag,
ne avem, tu țipi atroce, eu te bântui prin gulag.

Dârdâie și teracota, viața noastră e un cub,
translatând în gheață cota fierbințelilor de sub…
pe deasupra trece-un vultur, clonțănind ultrastupid
frunții mele - dac-o scutur, îi cad țurțurii în blid.

Că e frig de-a moarte-viață, râsu-plânsu’ fix în sloi,
respirăm felii de ceață și, pe rând, la unu-doi
tragem sania, cu sexu’ prefăcut în chihlimbar
și grijanie, spre dexu’ din eternul glaciar.
…

Am glumit (nu-i ger!) cu toții, ne iubim, câte puțin
eu îți cânt, iar tu chiloții îi ții calzi pe clavecin.