Strada pustie ca de obicei,
mă strecor printre fulgii adormiți de seară,
aceleași vitrine acoperite cu strălucirea ghirlandelor,
trupurile manechinelor rugându-se zânelor pentru viață,
iar vânzătorii ascunși după tejghele, pieduți în așteptarea zarvei făcută de cumpărători.
Viscolul tinde a cuprinde trupurile grăbite, întârziatele figuri cunoscute acoperite cu fulare se grăbesc la căldura căminelor parfumate cu aromele cuptoarelor încinse.
Îmi trec tot felul de idei, râd și mă întristez, dar pașii mă poartă tot mai grabnic spre inima târgului adormit.
Am întârziat, dar poate norocul nu mă va părăsi în această frumoasă noapte de ajun să-mi regăsesc speranța...