ÃŽn noaptea de MoÈ™ Nicolae
Când visele zâmbesc sub pleoape
Un suflet de copil, agale,
Nămeți ca din povești străbate.

Pe hainele-i de căpătat
Stă prinsă chiciura sticloasă,
Și ghemuit de tremurat
Visează foc, și pat, și pernă... într-o casă.

Ce trist e omul de zăpadă
Privindu-l cum se duce,
Ar vrea să-i dea o haină caldă
Și niște turtă dulce.

E ger cumplit și e durere,
De Moșul bun s-a rătăcit;
Cu ochi rotunzi caută-n stele
Mirat și trist, că n-a venit.

Încă de ieri, -dormise-n gară
Încălzit la o conductă-
Căutase într-o doară
De i-a pus ceva în pungă

Însă... nimic în cizmulițe sparte,
Și nici în buzunare peticite...
Poate-așa a vrut să-l certe
Că n-a fost cumva cuminte?

N-ar fi vrut deloc prea mult,
Ceva acolo... atâtica!
Poate, de-ar mai fi trăit,
I-ar fi cumpărat mămica.

În geamăt lung porni să plângă
Chemând-o cu-ntrerupte șoapte,
Dar n-avea cine să răspundă
Suspinului pierdut în noapte.