stăteai îmbrăcată în goliciunea trupului
în fața ochilor mei, hagii ai dorinței
stăteam îmbrăcat în goliciunea trupului
în fața ochilor tăi și nimic nu era
mai îndepărtat decât trupul meu de trupul tău
cu toate că stăteam față în față și palmele ne frigeau
anticipând forme lumești dar nemișcați stăteam
uimiți de îmbrăcămințile acestea
ce le purtasem atâta amar de vreme
fără a le ști minunarea

trecu și noaptea și iarăși frunze
așezarăm pe noi eu îmi făceam nodul la cravată
tu îți înfășurai o eșarfă în jurul gâtului
eram aproape gata de a aluneca în lume
era luni și duminica edenică aproape o uitasem
tu vorbeai despre vreme eu mă rugam să ningă
spre a-mi reaminti albeața trupului tău
acum împodobit cu straie
cum poți, Doamne, să stingi cu o dimineață
asemenea facle

și de ce, atât de tăinuite, ne topești îmbrăcămințile
în racle...?!