Ca un dezertor ce își împușcă
de dinaintea pașilor, umbra,
ca o reflexie ce-ascunde
în palme părul tuns,
ca o îmbrățișare prin care
tăcerea buzelor a făcut minuni
redînd umbrelor posesorii
și vederii pe orbii săi de nepătruns,
așa ai născut un țipăt de alint
prin hubloul asudat.
Apoi mi-ai spus că pasărea paradisului
are nevoie de-un zbor.
Pentru ce? te-am întrebat
întărîtîndu-ți culoarea roșie.
Pentru că într-un ou nu intră
decît o pereche de aripi, ai răspuns
înainte să te închizi rotund
cu un albuș de ciocolată subțire.
Acum îți desenez pe el nori și stele
iar pentru mine un tricolor găurit.
Apoi te aștept la ieșire.