La ușa frigului meu
cade un semn proorocit
și intră cu aripi crescute
într-o colivie împletită
de marmură luminoasă.


Cerul întinde
sîmbata de purpură
a singurătății
pe mările pupilelor
în care se îneacă
țipătul însetat
al unui vultur agonic.


Vîntul de Nord
șoptește ceva
despre diademele regilor;
zidurile cărților
se cutremură
de fără perechea frumusețe
a zeițelor
îmbrăcate în lotuși.