pentru că nu a mai fost timp nici să ne legăm bocancii șireturile curgeau însângerate pe lângă glezne. luaserăm cu noi în buzunare doar flăcările lumânărilor de la părinți.

când ieșeam din orașe ne vedeam cel mai bine unul pe celălalt. atât de rari dar niciodată mai puțini cu hainele rupte în fâșii subțiri ca limbile de ceas.

viii cară morții se auzea tot timpul în liniștea din jur precum un ecou împărțit aproape frățește între soldați.

când se lăsa noaptea și se făcea frig îmi trăgeam craniul comandantului ca pe o glugă.