în satul acela cu miros de alge
am rămas doar eu și bătrânul stejar...

noi doi și marea

acea mare ce-și fărâmă valurile de stânci
sub ochii sticloși ai gerului

și eu
un singuratic al timpurilor noastre
mă bucur de cântecul vântlui
ce-i mângâie stejarului crengile uscate pleșuve

el veșnic străjer al talazurilor cenușii
străpunge cu privirea ceața de plumb în largul oscur

bătrânul străjer își așteaptă-nfrunzirea
când pescarii-și vor cânta necazul din nou pe luciul apei
și malul acum în amorțire va prinde viață
dar va scăpa el oare și în această iarnă
de securea tăietorilor de lemne?...